Liceul „Pontus Euxinus” Lumina a găzduit, în data de 05.02.2026, activități educaționale susținute de două echipe EPAS de la Liceul „Lazăr Edeleanu” Năvodari, în cadrul unei vizite dedicate promovării valorilor europene.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul campaniei de advocacy „E-PAS To Go”, inițiată de elevi în programul EPAS, cu sprijinul proiectului Erasmus+ „Europe To Go”.

La activitate au participat 4 clase, însumând aproximativ 80 de elevi ai liceului nostru. Prezentările au abordat teme de actualitate europeană, precum Uniunea Europeană și instituțiile sale, cu accent pe Parlamentul European, precum și actele digitale europene – Digital Markets Act (DMA) și Digital Services Act (DSA), contribuind la o mai bună înțelegere a drepturilor și responsabilităților cetățenilor europeni în mediul digital.

Prin această activitate, elevii au avut oportunitatea de a interacționa direct cu colegi implicați în programul EPAS, de a participa la discuții interactive și de a-și consolida competențele civice și digitale, precum și interesul pentru implicarea activă în viața democratică europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *