SERVICII DE CONSILIERE PE URMĂTOARELE DOMENII:

  • CUNOAŞTEREA \ AUTOCUNOAŞTEREA  ELEVULUI;
  • ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ;
  • PROBLEME DE INTEGRARE ŞCOLARĂ;
  • PREVENIREA \ DIMINUAREA  EŞECULUI  ŞCOLAR;
  • PROBLEME DE RELAŢIONARE FAMILIALĂ;
  • PREVENIREA \ DIMINUAREA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT;
  • PREVENIREA \ DIMINUAREA STĂRILOR DE DISCONFORT PSIHIC.

 

PROGRAM: Vineri 10-12

PROF. CONSILIER SCOLAR, CG

 

10 întrebări frecvente ale elevilor despre… CONSILIERUL ŞCOLAR şi CONSILIERE

1. Ce este consilierea?

Consilierea este o discuţie între unul sau mai mulţi elevi şi un consilier şcolar. În cadrul căreia ambii parteneri urmăresc realizarea stării de bine, adică: fiecare să se simtă bine în fiecare zi, să nu-i fie frică, să aibă încredere în sine, să se înţeleagă bine cu părinţii, profesorii

2. Cine este consilierul şcolar?

Consilierul şcolar este un psiholog, pregătit special să te asculte, să te ajute să-ţi rezolvi problemele, să te înţeleagă, să te sprijine emoţional în tot ce faci. Faptul că el poate fi profesorul tău la unul din obiecte nu-l împiedică cu nimic să facă cele de mai sus. El nu are dreptul să fie influenţat în cadrul orelor de predare de activitatea desfăşurată la cabinetul şcolar.

 3.  Cui se adresează consilierea?

Consilierea se adresează unor PERSOANE NORMALE ce NU prezintă tulburări psihice sau de personalitate. Aceste persoane simt nevoia să aibă un sprijin moral, un sfătuitor care să-i ajute să ia deciziile optime pentru ei şi pentru cei din jurul lor.

4.  În ce constă consilierea ?

Consilierea este o discuţie în cadrul căreia sarcina consilierului este să ajute persoana sau grupul care cere ajutorul:

  • Să aplice noi strategii comportamentale (să se comporte cât mai natural în orice situaţie fie ea şi stresantă);
  • Să pună în primul rând accent pe ceea ce ştie să facă şi pe ceea ce îi place;
  • Să evite situaţiile şi grupurile de risc ce ar putea avea efecte negative asupra persoanei (situaţii de risc: fumat, absenteism, fuga de acasă, abandon şcolar).

5. Care este principiul de bază al consilierii?

Principiul de bază al consilierii este CONFIDENŢIALITATEA. Acest lucru se referă la obligaţia consilierului şcolar de a ţine strict secrete toate informaţiile obţinute de la elevi.

Este interzis consilierului să comunice aceste date părinţilor, profesorilor, colegilor sau altor persoane care se interesează de situaţia celui consiliat.  El are voie să dea doar exemple generale fără a preciza numele persoanei consiliate.

 6. Reguli aplicate în discuţie de un bun consilier:

 

  • Fiecare opinie trebuie ascultată;
  • Nimeni nu este întrerupt;
  • Toate întrebările au rostul lor;
  • Nimeni nu este ridiculizat;
  • Nimeni nu este criticat şi moralizat;
  • Fiecare are dreptul să fie ascultat;
  • Nimeni nu este obligat să-şi exprime propriul punct de vedere;
  • Nimeni nu monopolizează discuţia.

 7. Care sunt obiectivele consilierii?

Promovarea sănătăţii şi a stării de bine – funcţionare optimă din punct de vedere mental, emoţional, social – să mă simt bine în propria piele!

Dezvoltarea personală – cunoaştere de sine, capacitate de decizie responsabilă, relaţionare armonioasă cu ceilalţi, controlul stresului, tehnici de învăţare eficiente, opţiuni vocaţionale realiste – sunt unic, special şi toată lumea mă iubeşte! 

Prevenţie a dispoziţiei afective negative, a comportamentelor de risc, a conflictelor, a dificultăţilor de învăţare, a situaţiilor de criză – nu vreau să mi se întâmple mie asta!

8. Dacă simt nevoia să merg la consilier sau mă cheamă consilierul şcolar, înseamnă că sunt nebun?

Aşa cum am răspuns şi la întrebarea 3, la consiliere merg numai persoane NORMALE din punct de vedere psihic.
S-ar putea să confunzi consilierul şcolar cu medicul psihiatru (doctor care tratează afecţiunile creierului). Activitatea psihiatrului se desfăşoară în clinicile speciale de psihiatrie şi nu are ce căuta în şcoli.

 9. Cum procedez ca să merg şi eu la consiliere?

Înainte de a începe consilierea trebuie să te programezi. O poţi face astfel:

 

  • Direct la cabinet, în pauze
  • Vorbeşti cu consilierul la cancelarie, tot în pauze

10. Cât timp durează consilierea?

Asta depinde de tine! Consilierea poate dura de la 5-10 minute la o şedinţă pe săptămână, timp de mai multe săptămâni. Consilierul te ascultă atât timp cât ai ceva de spus !