Pe 17 septembrie 2025, o echipă de elevi ai Liceului Teoretic „Pontus Euxinus” Lumina a luat parte la o vizită de studiu online, organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE), prin directoratul de comunicare.
În cadrul sesiunii, elevii noștri au aflat despre rolul CESE în procesul decizional european, despre modalitățile prin care tinerii și profesorii se pot implica, dar și despre colaborarea acestei instituții cu alte organisme ale Uniunii Europene. Totodată, participanții au fost provocați la dezbateri pe teme actuale, precum responsabilitatea online și drepturile consumatorilor în mediul digital.
Evenimentul a fost realizat în colaborare cu organizația GEYC și a fost inclus în agenda #EDCEWeek25. Alături de liceul nostru, au participat și instituții de învățământ din rețeaua EPAS și non-EPAS, reuniunea adunând peste 250 de elevi și profesori.
Disclaimer: Activitatea este finanțată de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod obligatoriu poziția Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu poate fi considerată responsabilă pentru acestea.
