Proiectul eTwinning Our Seas a fost distins cu Blue School Certificate, în anul școlar 2021-2022, pentru angajamentul față de educația ecologică și importanța protejării mediului marin, precum și impactul pozitiv al activităților desfășurate în cadrul proiectului.
„Our Seas” a avut drept obiectiv principal sensibilizarea elevilor cu privire la importanța conservării ecosistemelor marine și a biodiversității oceanice. Proiectul a oferit elevilor și profesorilor oportunitatea de a explora teme legate de viața marină, poluarea oceanelor și soluții pentru protejarea mediului acvatic.